adrian roman
TEXTE
Motto:
Lucrurile nu sunt niciodată ce par a fi.
Obiectele realității au și o altă dimensiune, invizibilă la prima vedere, ascunsă, plină de mister, din descifrarea căreia decurge ceea ce este aspectul cel mai important pentru acele lucruri, esența lor, sensul mai real al ființării lor, adevărul totalității pe care o reprezintă și în care se include. Pentru oamenii societăților arhaice lucrurile sunt ceea ce sunt: un copac, o piatră, un tunet, dar în același timp sunt și altceva, și anume, semnul materializat al forței care le-a creat.
5 februarie 2008
Orașul ca o scenă de teatru. O scenă multiplă pe care se desfășoară simultan mii de momente teatrale. Simplificând, locuința fiecăruia este ca o cabină de machiaj. Aici are loc, în afara machiajului propriu-zis, pregătirea rolurilor. Aici se făuresc planurile de acțiune, se analizează situații dramatice, se construiesc atitudini, se aleg costumele...
Străzile, trotuarele sunt spațiile de tranziție între scene, atunci când nu sunt ele însele scene. Aici putem asista la o paradă a personajelor: de la cabină la scenă, de la scenă la cabină, între scene. Se repetă în gând textul, se pregătesc și se corectează intrările în scenă.
Fiecare oraș are actorii lui, decorul său, temele predilecte.
Georgio Strehler, maestru al regiei italiene plecat dintre noi în urmă cu câțiva ani, spunea că orice act teatral autentic este imposibil de descris sau de povestit. Și, îmi permit să completez: ca orice alt fapt de artă autentică.
Explicația acestei axiome ar putea fi dată de neputința analitică în fața întregului închegat, a rotundului ce a asimilat și integrat părțile. Altfel spus nu ai de unde apuca "obiectul". Nu are fisuri, părțile nu mai sunt distincte. Analiza nu mai funcționează, funcționează doar impresiile, emoțiile.
În același timp un astfel de rotund reușește să focalizeze energia, precum o lupă lumina soarelui, o energie care atinge subiectul în zone sensibile ce țin de emoție, sentiment, afectivitate. Cu alte cuvinte naște iubirea ce nu poate fi nici descrisă, nici povestită.
Forță versus Calitate. Întâlnim, din păcate, mult prea des forța (intensitatea) decât calitatea în interpretarea actoricească. Forța și intensitatea în interpretare înlocuiesc calitatea deoarece este mult mai ușor "să forțezi" decât să găsești o nuanță. Nuanța găsită înseamnă calitate, o "forță subtilă". Actori care strigă, se tăvălesc pe jos, îți dau ochii peste cap, se foiesc supărător, gesticulează continuu. Și toate pentru că le lipsește gândul personajului.
Uitând că gândul este cea mai puternică acțiune scenică.
....................................................................................................................................................................